Trump ne-a dat o bască

Trump ne-a dat o bască

Marţi, 20 august, Trump l-a primit pe Iohannis la Casa Albă şi i-a făcut cadou o bască pe care scria „Make Romania great again”.

Americanii prezenţi la eveniment, o bandă de pupincurişti rodaţi, cu vp-ul Mike Pence printre ei, au aplaudat. Pe mapamond, alături de cetăţenii antiunionişti ai Republicii Moldova, au tuşit guvernanţii din Ucraina şi Bulgaria.

Mai este. Trump s-a declarat încântat de invitaţia primită de la Iohannis de a vizita România. După modelul în derulare al „negocierii” cu Danemarca pentru Groenlanda, se aşteaptă tweet-ul prin care Trump va propune negocieri României pentru cumpărarea Deltei Dunării. Dar nu-i va merge! Viorica va profita de ocazie pentru a se da patrioată, media românească va face mişto, media americană va face mişto, iar Trump, ofensat, îşi va anula vizita promisă.

***

Trump ar putea fi explicat românilor care n-au auzit de el astfel: cinstit ca Dragnea, educat ca Viorica, curat la vorbă ca Şerban Nicolae, logic în declaraţii ca Daea, matur ca el însuşi la 6 ani.

Într-un mic video văzut de mine pe Facebook, un reporter, pe-un drum rural, atacă trecătorii cu microfonul şi c-o întrebare: „Sunteţi revoltat de gafele de exprimare pe care le face doamna prim ministru Viorica Dăncilă?”

CITEȘTE ȘI:  Întâlnirea Trump-Iohannis. Vizele rămân

– Trecătorul 1: „Şi care-i problema?”

– Trecătorul 2: „Ce contează, dacă-şi face treaba?”

– Trecătorul 3 (o doamnă): „Toţi face gafe, şi dumneavoastră!”

Răspunsurile lor mi-au amintit de-un comentariu, tot de pe Facebook, al unui român trumpist de la Montreal. „A facut o negociere foarte bună pentru noua NAFTA (pentru ţara sa) şi e pe cale să-i busculeze pe chinezi… în rest, că-i miroase gura, sau face pe clown-ul, e perfect pentru mine.”

Trump şi Viorica aparţin aceleiaşi lumi. Văzându-le susţinătorii, simt că încep să alunec în nămolul conspiraţionist. Cineva le-a aruncat aceste momele, Trump şi Viorica, i-a confuzionat şi i-a făcut să militeze pentru înnămolirea lumii.

***

Invitat la emisiunea de pe MSNBC „a 11-a oră”, a lui Brian Williams, din 16 august, cineastul Michael Moore a afirmat că nu-l crede pe Trump un imbecil, pentru că omul a rezistat 14 sezoane ca „host” (gazdă) la show-ul TV „The Apprentice”. Evident, tot inapt să ocupe funcţia prezidenţială îl consideră.

Îl suspectez pe Michael Moore că e, în mod inconştient, părtinitor, nu vrea să creadă că un imbecil poate fi, asemenea lui, om din show business. Noi, care am auzit de Mircea Badea, Gâdea şi alţii asemenea lor, ştim că-i posibil.

CITEȘTE ȘI:  Autorităţile din SUA încearcă să blocheze intrarea în ţară a imigranţilor prea săraci

Mergând pe logica lui Michael Moore, putem spune despre Viorica Dăncilă că nu e o imbecilă. Are şi ea nivelul ei de isteţime, acel nivel care i-a permis să se strecoare prin şcoli fără să aprofundeze gramatica, să sară în barca PSD-ului şi să umple o funcţie de europarlamentar timp de „n” ani fără să fi făcut nimic notabil la Bruxelles în afară de shopping personal, să se menţină pe postul de prim ministru după îndepărtarea din spaţiul public a păpuşarului care a pus-o acolo.

***

Iată şi câteva titluri de calendare pentru 2020 ale reţelei de librării Half Price Books din SUA: „Women who Rock our World” (Femei care ne clatină lumea), „For the love of Frida” (Din dragoste pentru Frida – e vorba, evident, de pictoriţa mexicană Frida Kahlo), „Women of Myth & Magic” (Femei din lumea mitului şi a magiei), „Wild Woman Rising”. (Aici, good luck cu traducerea! Ascensiunea femeii sălbatice? Sălbatica ascensiune a femeii?).

Văzându-le, m-au vizitat două gânduri. Primul: în 2020, lui Trump de la votul femeilor i se va trage. Următorul: Viorica nu-i din lumea mitului şi a magiei, ea e o femeie cam sălbatică şi prea sus urcată.

UN ACTOR AL POPORULUI

MOTTO: „Florin Călinescu a dezvăluit că Virgil Măgureanu i-a propus să candideze la funcţia de preşedinte al României, dar l-a refuzat, astfel că a decis «să îl facă pe Traian Băsescu președinte»…”( DC NEWS, 12 iulie 2014)

Așadar, cetățeni, dacă nu refuza Florin Călinescu propunerea generoasă și absolut matură a lui Măgureanu Virgil, în 2000, îl bătea măr pe Ion Iliescu în alegeri și aveam președinte-actor încă de atunci. Poate în acest fel n-ar mai fi fost inflația asta de slujitori ai Thaliei pe liste în 2019 (la „slujitori ai Thaliei”, l-am băgat și pe Cumpănașu, care a interpretat frumușel rolul până acum). Mai mult decât atât, dacă dânsul participa la alegeri travestit în tanti Florica, avem doi-într-unul: și președinte-actor, și președinte-cu-fustă, deci stăteam OK și la egalitatea de gen, așa că nu ne mai trebuia în 2014 Elena Udrea, atât de „bună pentru România” și n-aveam nevoie nici de inimoasele Veorica și Ramona din 2019, deoarece ar fi fost destul de eficientă pe termen lung „tăntița” expediată cu voltă de pe platourile PRO TV-ului direct la Cotroceni, ca reprezentantă a sexului frumos, cu o oarecare ambiguitate în chiloți, desigur, dar pentru o țară așa de progresistă cum a ajuns România în prezent chestiunea asta ar fi părut chiar de bonton.

Dar n-a fost să fie… că nu și-a asumat Florin rolul suprem. Bine, nici Măgureanu nu l-a făcut președinte pe Băsescu în 2000, că era prea „fraged”, dar să zicem că le-a reușit frumușel băieților fenta în 2004. Chiar dacă Măguʹ nu mai era la vremea aia chiar inginerul-șef de la cazanul cu pucioasă. Ia fiți atenți aici:

Redactor: „Vi s-a propus și dumneavoastră să deveniți candidat la Președinție?”

Florin Călinescu: „Analiștii competenți au spus că am toate șansele în momentul ăla, pentru că era bătălia între Iliescu și Vadim Tudor. (…) Și au zis: «Hai, mă, să îl punem pe ăsta, din popor!»(…) Ei au crezut cu am contract cu Pro TV, cu Sârbu, şi când au aflat cu stupoare că eram singurul care nu aveam un contract cu nimeni, atunci mi-au zis că e necesar să semnez o hârtie (…) o formă de subordonare intereselor patriei (…). Atunci Virgil Măgureanu a zis «Nu vrei, nu?». «Nu!». «Atunci o să-l fac pe Traian Băsescu preşedintele României». În anul 2000. Mi-a spus-o cu martori.” (Florin Călinescu, interviu pentru GÂNDUL LIVE, în 2014, tot într-un an cu alegeri prezidențiale).

Dar eu cred că dânsul nu voia, de fapt, să-l concureze pe „maestrul” Băsescu Traian, ca să nu-i ia fața… pentru că pe nea Băseʹ tanti Florica l-a iubit sincer. În numele unei iubiri atât de frumoase și devotate, Florin al nostru, din POPOR, (ex-liberal, cu o tentativă de a candida de curând pe listele PMP, pentru un post de europarlamentar și, în fine, actual „verde” exact ca partidul pe care l-a fătat, după un travaliu sumar, într-o zi de vară a anului de grație 2019) spunea pe vremuri cele de mai jos:

„Dacă îmi va face propunerea (de a fi nominalizat de PDL pentru a ocupa un loc de deputat, rămas vacant, în 2010, n.n.) domnul Traian Băsescu voi accepta, dar s-o spună președintele, nu partidul. Partidul înseamnă niște oameni. L-am sprijinit pe domnul Traian Băsescu în campanie și cred că este cel mai bun președinte(…). Dacă a existat o discuție în acest sens în cadrul PDL-ului, acest lucru mă onorează. Eu nu sunt membru de partid, dar îmi place să cred că partidul e ca o armată: mergi până la capăt și la victorie și la înfrângere. Legătura mea de suflet cu acest partid este președintele Traian Băsescu. Dacă Traian Băsescu îmi spune : «Lași gargara și te duci ambasador la Washington! », spun: «Domnule președinte, am înțeles!»… “( ZIARUL FINANCIAR.ro, 30 ianuarie 2010)

Numai că „domnule președinte” se pare că n-a priceput ce-i solicita, în termeni atât de transparenți, iubitoarea tanti Florica… adică i-o fi spus ăla să lase gargara, dar ceva despre ambasador în State, nici gând!

Era de așteptat ca în urma unei așa lovituri sălbatice în sentimentele lui sincere, Florin Călinescu să constate că, până la urmă, timpul vindecă multe și că nu-i mai e necesar neapărat un-șut-în-cur-un-pas-înainte de la Băsescu. Și totodată că ăla nu mai e „tati” al lui , ci intră la grămadă:

„Nu pot să-l iau în serios pe Preşedinte, pe Primul Ministru ( poate pe Prim-ministru, n.n)… Uitaţi-vă la Johannis, uitaţi-vă la Dragnea, uitaţi-vă la fostul Ministru al Justiţiei, uitaţi-vă la Şerban Nicolae, uitaţi-vă la Turcan, uitaţi-vă la Băsescu… Cum să-i iei în serios? Trebuie să fii nebun, ori eu nu am înnebunit.”( LIFE.ro 22 martie 2017)

Așa că tanti Florica s-a reorientat către POPOR! căci cine altul, decât POPORUL ar putea s-o propulseze pe dânsa către Cotroceni, acum când ambițiile transatlantice i s-au ofilit la ușa lui George Maior, care pare a fi etern în funcție? Iată:

„Aș vrea să terminăm subiectul prezidențiale într-un fel anume: dacă în acest timp foarte scurt, extrem de scurt, se întâmplă ceva miraculos și un milion de români spun «Nene, dacă nu te bagi îți rupem picioarele»… ar fi singura posibilitate în care să mă înscriu în această toamnă în cursa prezidențială (…). Dacă un milion de români, prin diverse mijloace, spun «Marș acolo!», atunci mă bag. De asta mă bag, să fiu sluga unei părți a României, pentru că n-o să-i conving pe toți, nu sunt un om care trăiesc din iluzii!” ( DIGI TV, 2 august 2019)

Așa, în principiu, Florin Călinescu nu crede că se va întâmpla… dar, cine știe? Poate că POPORUL e mai puțin tare de urechi decât pofticiosul de Băseʹ, cel despre care dânsul zicea în 2008 că „…s-o fi săturat și el de gonflabile pe vapor”… și, dacă are auzul mai fin și-i mai serios în amorurile lui, POPORUL, zic, va pricepe apropo-ul.

Ar fi al patrulea actor pe listă… după Stanoievici, Mircea Diaconu și Cumpănașu- pe care l-am trecut în aceeași categorie deși n-are studii, ce-i drept, dar are ceva …mmmm… cum să spun, nativ…

Îmi pare rău că nu-i văd pe dornici să candideze la președinție și pe Victor Rebengiuc, Oana Pellea, Tudor Chirilă, Marius Manole… ce campanie electorală am fi avut! Ce scene… ce aplauze!

Și ce mai Caragiale, Doamne! Ce mai Caragiale!

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook

Mr. Zuckerberg ŞI AMPLOIAŢII-mai catolici ca papa Francisc

 

am postat spre amuzament poza de mai sus ( preluată tot de pe facebook ) şi imediat poliţia facebook a reacţionat . Nimic nou sub soare , babeturi pesediste menopauzate şi moşi pesedişti beşinoşi şi pşărcoşi au o adevărată obsesie vizavi de modesta mea persoană şi dau cu frenezie report după reportMi se notifică faptul că qm interdicţie de a posta 24 de ore şi mi se oferă două opţiuni :

  1. acceptă decizia 
  2. contestă

Despre postarea ta

Ieri

Nimeni altcineva nu poate vedea postarea ta.

evident , consider sanctiunea imbecilă şi nejustificată şi o contest iar amploiaţii lui  Mr. Zuckerberg îmi comunică plini de solicitudine că….

 

Postarea ta este în curs de analizare

Ieri

Cineva va analiza din nou fotografia.

acel cineva (pişa-m-aş la el în cafea) a  analizat din nou fotografia şi ca să mă lecuiască de la  a face contestaţii îmi comuniCĂ CĂ

Am confirmat că postarea ta nu respectă Standardele comunității

Astăzi

Am examinat din nou fotografia ta și aceasta nu respectă Standardele comunității noastre.

Ţi-a fost restricţionat temporar accesul la înscrierea şi postarea în grupuri până 8 septembrie la 05:46.

RESTRICŢIE ACTIVĂÎncheiere: 8 septembrie la 05:46

CE POŢI FACE

 

Contestă

ÎNCERC SĂ CONTEST 

Poza pentruu care aplicati sanctiunea a fost preluata de pe facebook de pe grupul umor si bancuri , mi se pare .pentru o poza nevinovata initial ati spus ca e suspendat dreptul de a posta 24 de ore iar acum veniti cu o suspendare de 7 zile .E jenant ceea ce faceti , aplicati haotic si fara discernamint sanctiuni nemeritate iar cand alte persoane recurg la hartuirea mea , constatati ca acele comentarii incalca standardele , ma anuntati triumfatori ca respectivele comentarii au fost sterse si ca nu va fi anuntat cel ce a postat cine a raportat comentariul. Lumea facebook a devenit o jungla urit mirositoare unde domina arbitrariul si bunul plac al unor angajati ai facebook. E timpul sa cautam alternative la facebook.

DAR ( IAR ŞI IAR)

Cererea nu a fost procesată

Nu ţi-am putut procesa cererea. Te rugăm să încerci din nou mai târziu.

Închide

 CU REFERIRE la speţa de faţă CĂCATURILE astea numite standardele comunităţii facebook ŞI MODUL haotic si fara discernamint DE APLICARE a unor sancţiuni sunt în opinia mea produsul unor minţi bolnave 

 

 

Marele Mut transformat în Marele Invizibil

sasha

https://www.cotidianul.ro/marele-mut-transformat-in-marele-invizibil/

Motto„Prostul are un mare avantaj în fața omului cu bun simț; este întotdeauna mulțumit de sine însuși.”

Napoleon Bonaparte

Dintre toți candidații care se vor înghesui la toamnă să ceară votul românilor pentru a se putea așeza în fotoliul prezidențial de la Cotroceni, unul singur ar trebui descalificat din start în opțiunile electoratului: Klaus Iohannis. Cel care, în disperarea lui de a mai prinde încă un mandat de Președinte a dat „Crucea de Fier” pe șapca lui Trump. Motivul este simplu, înscris în Constituție ca un fel de „fișă a postului” pe care însă Iohannis stă cu picioarele, deci nu are cum să o citească:

„(1) Președintele României reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării.

(2) Președintele României veghează la respectarea Constituției României și la buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate.”

Concret, Președintele României este primul diplomat al țării, comandantul supreme al forțelor armate și mediatorul cel mai îndreptățit să aplaneze conflictele dintre stat și societate sau dintre forțele politice.

În acești ultimi 15 ani, am avut adesea motive să mă simt rușinat de cei care reprezentau România. Traian Băsescu, mic, pocit și vulgar, se simțea în inferioritate. Evita reuniunile internaționale unde era complexat și din acest motiv se ținea de o parte, subliniind parcă, la propriu, poziția periferică a României. A venit Klaus Iohannis și lucrurile nu s-au îndreptat, fiindcă, deși de la înălțimea-i corpolentă președintele arunca priviri un jur cu un rictus de autosuficiență pe buze, în relațiile cu străinătatea, s-a comportat ca un lacheu. Dar niciodată nu m-am simțit mai umilit ca acum, după ultima poznă a ocupantului palatului Cotroceni: s-a prezentat în fața președintelui Donald Trump însoțit doar de gașca lui de consilieri și de expiratul „ambasador ” George Maior, care se ascunde de justiția românească la Washington, ca un laș. Iohannis l-a privat pe Trump de plăcerea negocierii, dovedind încă o dată că este gata să dea totul chiar fără să i se ceară ceva.

Primul moment penibil a fost descinderea de la Casa Albă. Telespectatorii români l-au văzut pe Donald Trump așteptând pe peron. Au văzut mașina blindată, „Monstrul”, pusă la dispoziție de Serviciul Secret american, arborând însă drapelul tricolor, oprindu-se în fața covorului și au văzut un militar deschizând portiera. Dar dinăuntru a coborât Nimeni! Marele Mut devenise Marele Invizibil! Abia după ce s-a îndepărtat automobilul am apucat să-l zărim pe președintele american împingând de la spate un individ… Nu tu poză, nu tu schimb de amabilități în fața presei, nimic! Evident Trump se grăbea să termine întâlnirea, având alte treburi mai importante de rezolvat…

Apoi a fost fotografia cu cele două „delegații” la masa „negocierilor”. Fotografia în care Iohannis își înfunda pe cap șapca primită de la Trump, în timp ce George Maior se îndoia de râs la propriu. Inscripția „Make Romania Great Again” i se părea o glumă bună probabil. Cu atât mai mult cu cât, dacă ar fi să aplicăm sloganul așa cum l-a lansat Trump acum patru ani, pentru ca România să redevină măreață, ar trebui să fie pe primul loc în preocupările celor doi, Iohannis și Maior. Președintele țării și ambasadorul care ne reprezintă ar trebui să țină cont in primul rând de interesele României în tot ceea ce intreprind: „Romania First!” Ei au acceptat toate pretențiile americanilor și, la sfârșit, cei doi expirați, Maior și Klemm, au semnat foaia de drum intitulată Memorandum și l-au trimis pe Marele Mut acasă, unde acesta s-a lăsat lăudat de Marele Lătrău al PNL, Rareș Bogdan, de care s-ar rușina până și Cațavencu.

Să ne amintim alți doi președinți români în relația cu Statele Unite. Emil Constantinescu l-a avut oaspete la București, în 1997, pe Bill Clinton, iar „comunistul” Ion Iliescu îl primea pe George W. Bush, care îi vorbea de curcubee și poduri spre Rusia. A venit la Cotroceni „liberalul”, pro-felație Traian Băsescu și nimeni nu l-a mai băgat în seamă. Cum fostul președinte a citit în viața lui numai „Levantul” lui Cărtărescu și nici pe acela nu l-a terminat, nu avea cum să știe ce spunea Napoleon Bonaparte: „Dacă vrei să ai succes în lume, promite totul, dar nu oferi nimic.” România nu mai contează în ochii Occidentului, pentru că îi oferă orice înainte să i se ceară ceva. Băsescu a acceptat instalarea scutului de la Deveselu pe vremea când chiar și Polonia era împotrivă… Și ce mare brânză a obținut? Păi, nimic! În plus, actualul președinte, Klaus Iohannis a fost chemat la ordin la Washington: să mai cumpere niște arme, să mai trimită niște soldați să moară în Irak, Afganistan și în alte „teatre de război” de pe unde se mai retrag americanii… Ba Iohannis a licitat în plus, fiind gata să găzduiască mai multe trupe americane și, eventual, ceva rachete nucleare aduse de la turci. Iohannis, ca și Băsescu, nu ezită să provoace Rusia cu care nu pot fi în relații de bună vecinătate și caută aliați puternici ca să ne apere de ea. Aveam nevoie oare ca Rusia să ne fie dușman? Aveam nevoie să ne transformăm în țintă?

Cum poate să-și imagineze Klaus Iohannis că ar fi „alesul Americii lui Trump” când a împroprietărit Forumul Democrat al Germanilor cu patrimoniul furat de sași de la evrei în timpul războiului, profitând de protecția celei care a fost până de curând Heil… Merkel? Sau când s-a opus mutării ambasadei României din Israel la Ierusalim? Nici până azi nu a numit un ambasador măcar la Telaviv! Probabil că ascultă de niște consilieri pentru care diplomația e tot una cu fățărnicia…

După performanța jalnică de la Washington, Dulapul Săsesc, în loc să se ascundă într-o gaură de șarpe, va cere din nou voturile românilor. Zilele acestea se lăuda în fața diplomaților cu marile lui realizări în politica externă. Făcea un soi de inventar al plimbărilor prin străinătățuri și al oaspeților pe care i-a primit la Cotroceni. Se lăuda cu Summitul de la Sibiu unde — ce surpriză! — a mai promis o dată stăpânilor de la Bruxelles că România este fericită ca membru de rangul doi în Uniunea Europeană, care nu are nevoie să se reformeze, fiindcă noi ne-am obișnuit să ni se comande încă de pe vremea altei Uniuni… În fond, după Marea Îmbulzeală din decembrie 1989, noi nu am schimbat decât punctele cardinale…

Mă îndoiesc că Iohannis va reuși să obțină încă un mandat de moțăit la Cotroceni, deși totul e posibil, deoarece românii se mulțumesc să fie slugi umile pe continent și rămân cu o singură spaimă: că, din cauza guvernanților, s-ar putea să piardă „privilegiul” de a face muncile grele prin țările din Occident. N-a spus ea, Opoziția, că dacă taxăm multinaționalele sau băncile, dacă mărim redevențele și nu aplicăm tot ce ne pretind GRECO, MECO, SCHMEKO și alte mecanisme de control, ne scoate PSD-ul din Europa? Românii ar fi gata să se lase conduși direct de Bruxelles numai să scape de hoți! Poate ne numește direct Comisia un guvernator și economisim banii pentru organizarea alegerilor! Dar pe cine? Candidați gata să promită orice ar fi atât de mulți!

Nu am (sper!) nimic în afara sexului în comun cu dumneata! Viorica e tot ce nu aș vrea să mi se întâmple ca femeie!(Elena Calistru )

 

“În ciuda tuturor acestor obstacole din ultimele zile și a tuturor acestor domni cu pretenții de “bărbați de stat” care, din considerente electorale, mențin instabilitatea, noi ne vom continua activitatea. (…) Dacă toți acești oameni politici care conduc acest stat și care au putere în partidele lor se poziționează împotriva unui singur om, înseamnă că eu de partea mea trebuie să am românii, femeile din această țară, toți oamenii de bine “, a declarat Viorica Dăncilă miercuri seară.

CITIȚI ȘI: Festival de comedie proastă la Palatul Victoria. Viorica, submediocritate și obrăznicie

În acest context, Elena Calistru, lidera Funky Citizens și importantă exponentă a societății civile, a răbufnit împotriva Vioricăi Dăncilă pentru lipsa de rușine a acesteia de a sugera că mizeria de guvernare și situația în care se află România e din cauză că ea e femeie, iar bărbații i-au pus obstacole:

“Dar oare acestei individe nu îi este deloc rușine? Cum să sugereze că mizeria asta de guvernare și de situație e din cauză că e ea femeie? Ce se așteaptă acum, să scot tigaia aia bună și să o apăr??

Pe ea, această ființă care nu a făcut decât să adâncească cele mai oribile clișee – femeia neconflictuală care nu iese din vorba marelui bărbat Liviu Dragnea?! Pe bune? Eu nu numai că nu mă identific cu ea, dar pentru mine reprezintă tot ce nu aș vrea să mi se întâmple ca femeie – să mă trezesc pusă într-un loc și să nenorocesc destine și sisteme, fiind la cheremul unui bărbat, fără să fiu pregătită și fără să înțeleg aproape nimic din ce e în jurul meu. Mandatul acestei (prime) femei premier pe mine mă rușinează, aș vrea doar ca în acel loc să ajungă oameni care merită acea poziție, fie că sunt femei sau bărbați.

Nu, doamna premier, nu e pentru că sunteți femeie, e pentru că sunteți incompetentă și pentru că nimic, dar absolut nimic nu scuză faptul că ați acceptat să stați într-un loc în care nu aveați ce căuta, nu ca să vă scuzați apoi că ați „fost izolată șase luni în Guvern”, nu ca să acceptați deciziile care au făcut niște alte mii de femei să degere pe la proteste și pe niște altele să își ia gaze lacrimogene în Piața Victoriei, în fața clădirii unde ați stat în continuare ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Nu, doamna premier, nu am (sper!) nimic în afara sexului în comun cu dumneata. Nu, doamna premier, nu pun mâna pe tigaie ca să vă apăr în fața „marilor bărbați de stat”, a scris Elena Calistru pe Facebook.

BLESTEM! Deţinutul poulitic duomnu Dragne se revoltă ăn contra lu PSD shi lu coana VeoriCA CARE…

BLESTEM!

Deţinutul poulitic duomnu Dragne se revoltă ăn contra lu PSD shi lu coana VeoriCA CARE…

 

fă , VeoriCĂ CARE ieşti o curvă trădătoare,

BĂ , oilor , boilor şi vacilor ce sunteţi,

Bă nenorocitelor,

Bă nenorociţilor ,

 

  • Din celulă de închisoare

plângînd cu lacrimi amare

vă blestem , arză-vă focul

că vi-aţi cam futut norocul

 

fă , VeoriCĂ CARE ieşti o curvă trădătoare,

BĂ , oilor , boilor şi vacilor ce sunteţi,

Bă nenorocitelor,

Bă nenorociţilor ,

  • pentru voi am transpirat amarnic la planşetă lângă drăguţu de duomn Gâdea , arză-l focul şi pe el , că -i nerecunoscător şi mişel ;
  • vi-am dat la cheie un partid mare şi tare ca piatra, iute ca săgeata ;
  • vi-am dat ţara şi visteria ţării în pradă , vouă , neamurilor şi curvelor voastre;
  • mai ieri îmi lingeaţi şi îmi umpleaţi de bale bucile şi instrumenturile mele de bărbat berbant cu dinţi cariaţi dar cu mustaţă hoaţă iar azi mă muşcaţi de cur ?

fă , VeoriCĂ CARE ieşti o curvă trădătoare,

BĂ , oilor , boilor şi vacilor ce sunteţi,

Bă nenorocitelor,

Bă nenorociţilor ,

  • ce făcurăţi , bă , aţi întors partidul MEU cu cracii în sus şi aţi proptit guvernul MEU cu oiştea în gard ?

fă , VeoriCĂ CARE ieşti o curvă trădătoare,

BĂ , oilor , boilor şi vacilor ce sunteţi,

Bă nenorocitelor,

Bă nenorociţilor ,

 

  • Din celulă de închisoare

plângînd cu lacrimi amare

CHIAR că vi-aţi futut norocul

vă blestem , arză-vă focul

 

  • Dumnezeu să vă trăznească

buba neagră vă iubească

amantele să vă chelească

şi apoi , cu mic cu mare

care n-oţi da ortul popii

s-ajungeţi la închisoare

şi s-aveţi dureri de splină

plângînd după vaselină

sau , când vă va durea curu

să nu aveţi săpun Duru

 

#blestemaţi să fiţi . să nu futeţi nici de plătiţi

Tăriceanu, ALDE și jocul lor de-a alba-neagra

 

Mi s-ar părea complet nepotrivit și curată pierdere de vreme să mă mai ocup încă o dată de abisurile psihologiei d-lui Călin Popescu-Tăriceanu.
E cum nu se poate mai inutil să mai analizez și astăzi cauzele în virtutea cărora el, dl. Varujan Vosganian, dar și ceilalți membri ai conducerii ALDE au decis că tocmai acum ar fi sosit momentul ca partidul lor, care la alegerile europarlamentare de abia dacă a colectat 4% din voturi, ar fi fost îndrituit să formuleze condiții maximale a căror îndeplinire ar fi condiționat rămânerea la guvernare. Condiții care, pe românește spus, erau echivalentul unui șantaj pe față. Josnic, mizer și fără miză.
La fel de inutil ar fi să ne mai întrebăm în urma căror procese de gândire dl. Tăriceanu a ajuns la concluzia că am avea de-a face cu o guvernare impotentă, guvernare la care ALDE este parte. Și pe care ar fi trebuit să o întărească o restructurare căreia d-na Dăncilă i-a răspuns doar cu promisiunea unei remanieri. Poate chiar și cu încă câțiva posmagi în plus pentru oamenii manechinului de odinioară de la APACA. Și aceasta fiindcă nimic notabil nu s-a schimbat nici în logica, nici în stilistica guvernării după șocurile succesive încasate de aceasta în zilele de 26 și 27 mai. Guvernarea a rămas aceeași cu sau fără dl. Liviu Nicolae Dragnea la timona PSD. Diletantă, neprofesionistă, defectivă de o viziune de ansamblu. Care, după circul de ieri, pare încă și mai mocirloasă.
Așa că, dacă dl. Tăriceanu și ceilalți domni și doamne din conducerea ALDE ar fi fost cu adevărat serioși, dacă ar fi fost cu în mod real preocupați de viitorul țării, mai mult ca sigur că ar fi votat căderea guvernului condus de d-na Viorica Dăncilă cu ocazia moțiunii de cenzură de la sfârșitul trecutei sesiuni parlamentare. Nu ar fi așteptat sfârșitul lunii august spre a simula luarea de distanțe față de PSD și aceasta doar pentru a se afla pur și simplu în treabă.
Prin tot ceea ce a făcut în ultimele zile, dl. Tăriceanu s-a dovedit un om politic epuizat, care, în cele din urmă a ales ca el și partidul să stea pe locurile de dinainte stabilite. Ceea ce însă nu înseamnă deloc că liderul ALDE nu a ajuns de-a dreptul caraghios . Și nu oricum, ci mult peste marginile iertate, pierzându-și până și ultimul dram de credibilitate. Doar comunicatul dat aseară publicității de șefii coaliției îl egalează la capitolul caraghioslâc pe dl. Popescu- Tăriceanu.
Dacă aseară ALDE ar fi decis părăsirea guvernării, cel puțin până după alegereile prezidențiale, adică până în primele luni ale anului 2020, atunci când situația politică a țării se va reseta complet, România ar fi fost condusă de un guvern minoritar PSD. Cu doamna Viorica Vasilica Dăncilă în chip de prim-ministru. Guvern mai mult sau mai puțin pe față susținut atât de ALDE cât și de parlamentarii UDMR.
Sigur, Opoziția nu ar fi avut ce face și la începutul viitoarei sesiuni parlamentare ar fi introdus o moțiune de cenzură. Ar fi avut aceasta vreo șansă de a trece? Puțin probabil. ALDE, rămas fără miniștri, ar fi făcut pe niznaiul, ar fi jucat la cacealma, la două capete ,ar fi practicat jocul de-a alba-neagra fiindcă în nici un caz nu și-ar fi retras oamenii din structurile de putere locală și nici nu și-ar fi asumat riscul ca aceștia să fie alungați de acolo. Căci doar așa vor avea pe mai departe acces la fonduri și numai astfel își vor putea îngădui luxul de a mai spera că va avea un minim succes la alegerile programate pentru anul viitor.
UDMR a afirmat zilele trecute prin vocea d-lui Korodi Attila că nu va intra sub nici o formă la guvernare ceea ce nu exclude însă defel ipoteza că, la momentul potrivit, dl. Kelemen Hunor nu ar fi anunțul că reprezentanții în Parlament ai formațiunii pe care o conduce vor vota moțiunea de cenzură după cum le va dicta conștiința. Ceea ce tot susținere a PSD înseamnă.
Poate că Pro România ar fi votat de data aceasta în cu totul alt chip decât a făcut-o la sfârșitul trecutei sesiuni parlamentare fiindcă între timp s-a acutizat conflictul dintre d-na Dăncilă și dl. Ponta. Unde mai pui că sunt în PSD destule voci care susțin că ar fi fost preferabilă intrarea partidului în Opoziție, așa că fostul președinte al partidului ar fi fost scutit de cine știe ce mari dileme morale. Aceasta, dacă le-a avut vreodată.
Deocamdată, ALDE rămâne la guvernare. PNL nu va avea ce face și va depune moțiunea de cenzură. Iar mai departe filmul va decurge cum vi l-am rezumat mai sus. Cu PSD la guvernare cel puțin până după Prezidențiale.

Nu mai polemizez cu proşti , indiferent din care oşti

 

PESEDISMUL CA STARE DE SPIRIT, PESEDISMUL CA SPIRIT DE HAITĂ

https://sites.google.com/site/noiromaniiruptiincur/nu-mai-polemizez-cu-prosti-indiferent-din-care-osti

peseditul PUŢO-PALMIST e UOM de uomenie, cum nu-i altul dintr-o mie , iel unoaşte şi iel ştie

marea majoritate a votanţilor şi suporterilor PSD

  • fac parte din organizaţia ŞOIMII POPII care include babe mononeonale menopauzate şi moşi pişărcoşi , care se îmbracă de la second hand ,put a vechi , a nespălat şi a prostie
  • sunt agramaţi
  • au o şcolarizare şi o educaţie precară
  • se informează exclusiv de la Antena 3 sau guiţă tv
  • sunt retardaţi , primitivi în gândire , tupeişti

sunt convinşi că

  •  PSD este nomber oan deoarece chiar dacă pesediştii de la conducere fură le dă şi lor ceva :un mic , o bere , o pungă de mălai , kilul de ulei , 10 lei mai mult la pensie , o muie zglobie
  • şi ceilalţi au furat
  • Dragnea e deţinut politic
  • statul paralel şi statul cu gura-n pula scoasă recent din cur merg îmbrăţişaţi sau ţinîndu-se de mână cu măicuţă bătrînă , cu brâul de lână
  • iei şi iele deţin adevărul absolut
  • agresivitatea în limbaj şine loc de argumente
  • pentru servirea cauzei este vital ca toţi sau cei mai mulţi care au nesimţirea şi tupeul să critice PSD trebuiesc neutralizaţi şi deoare nu îi mai pot trimite la canal sau împuşca măcar le pot închide gura prin raportări în cascadă
  • OHA fură şi vinde copii

OHANISMUL CA STARE DE GRAŢIE , OHANISTUL ONANIST CA MONUMENT DE IMBECILITATE

  • urăşte sincer pesedismul şi tot ce reprezintă el
  • membru devotat al sectei MARTORII ŞI ADORATORII MAGNIFICULUI OHA
  • unii dintre ei sunt oameni educaţi dar orbi şi surzi deoarece sunt fanatizaţi

REFUZĂ când e vorba de MAGNIFICUL OHA să se încline în faţa evidenţei

  • mai ieri OHA era premierul USL de la Grivko
  • a ajuns preşedinte nu pentru merite personale ci datorită faptului că serviciile secrete şi publicul larg (manipulat de servicii ) nu dorea să ajungă la Cotroceni Ponta
  • noncombat asociat cu conlucrarea cu PSD
  • proverbiala lentoare şi lene săsească
  • naveta săptămînală la Sibiu , navetă ce presupune costuri apreciabile
  • înclinarea maladivă spre lux (amenajarea dormitorului de la Vila Lac ar fi costat între două şi trei milioane de euro)
  • meschinărie şi egoism feroce
  • lipsă de empatie pentru problemele reale ale ţării şi românilor
  • am decis să mai dau PSD -ului o şansă , shi iară şi iară (trăgând băşini şi fumând o ţigară) am decis să mai dau PSD -ului o şansă

MANTRA ohanistului onanist : Oha este ….vai , chiar este

  • sasul proverbial care va scoate căruţa românismului din şanţ
  • superapreciat de liderii politici ai lumii
  • vorbăreţ când tace
  • orator de excepţie
  • strateg politic
  • groparul ciumei roşii – cu care în realitate coabitează şi valsează în ritm de kazaciok

ar mai fi multe , multe de spus dar mă copleşesc pesedismul şi ohanismul ca stare de vomă

CHIAR DACĂ UNUL SAU UNII TE DERANJEAZĂ , E CONTRAPRODUCTIV SĂ :

  • îl (îi ) înjuri
  • îl (îi ) înscrii în mondo tur când îi f (pe ei sau pe mamele lor )…aplicat în gură
  •  îi (le spui) că e (sunt)analfabeţi , jegoşi , proşti
  • îi (le spui) că merită acces în clubul exclusivist FELAŢIO IN INTEGRUM
  • îl (îi ) trimiţi cu cinste şi unor hăpt în p,,,mamei lor
  • ai postări contondente în grupul FB “Mare e grădina facebook și multe vaci , mulți boi se balegă în dânsa ” sau să postezi pe FB linkuri de direcţionare  ale unor postări contondente din alte locaţii

Acestea fiind spuse , după ce îmi  expiră perioada de suspendare a contului , nu mai angajez polemici cu tot felul de cretini lobotomizaţi -indiferent că e vorba de pesediţi sau membri ai sectei PUPĂTORII DE CUR SĂSESC, Menţin pentru postări opţiunea public dar în momentul în care cineva ,pesedist sau ohanist nu discută la subiect şi în loc de argumente apelează la jigniri va fi blocat instantaneu , fără nici o explicaţie

totuşi , în spiritul unei tradiţii consacrate , un sincer mai dăv-ă în … şi

PS De admirat tenacitatea unor ciumpalaci (borîturi de geto-daci deveniţi aurolaci ) care au făcut săpături pentru a descoperi motiv de report o postare de a mea din 2016

Add files

Comments

dobrevio mihai