Un an ca leii !

http://www.ziuaveche.ro/opinie/un-an-ca-leii-273135.html/

Orice început de drum are o poveste. Povestea Guvernului Dacian Cioloș este scurtă și lipsită de prea mult farmec. Niște băieți cărora nu le-a plăcut politica, au fost de acord să facă parte dintr-un Guvern fără culoare politică, fiind considerați tehnocrați, adică specialiști, fiecare în domeniul lui.

Tehnocrații sunt acei oameni care nu ascultă de comanda politică ci doar de comandametele profesiei pe care și-au însușit-o. În acest caz, binele este privit ca rezultat al unei bune experiențe profesionale, el fiind o rezultantă obiectivă a gândirii și acțiunii profesioniste a tehnocratului și nu o rezultantă subiectivă dictată de către un partid politic.

Consecința este evidentă: dacă specialistul nu lucrează la nivelul „magnum cum laudae”, activitatea Guvernului nu va fi apreciată cu un calificativ bun. Într-un Guvern politic este necesar să fie bun politicianul, în timp ce laGuvernul de tehnocrați este imperios necesar să exceleze specialistul. După 25 de ani de pretinsă democrație “ca afară”, nu putem “să rupem pisica în două”, afirmând că specialiștii din România sunt mai buni decât politicienii sau invers.

Ne aflăm la începutul poveștii. Se fac pronosticuri, se comentează pe față sau la colțuri, se anticipează, se fac speculații, se fac pariuri, se caută noduri în papură, se răstălmăcesc cuvinte și declarații, se speră sau se fac cantonări în pesimism. Totul depinde acum de Dacian Cioloș și a lui ceată. Sunt niște momente relative fericite pentru tehnocrați, care, aflați la început de drum, nu pot fi bănuiți decât de intenții bune.

Căruța la care s-au înhămat este super grea și are ascunși în ea, cu mare șiretenie, bolovani grei și colțuroși, pe care nici cu gândul, dacă te-ai aventura în viitor, nu ai putea să îi descoperi. Deocamdată, entuziasmul începutului le dă aripi de “zmei” buni tehnocraților.

Acum însă ar trebui să înceapă funcționarea capacității de previziune și vizionarismul acestor băieți, mari specialiști. Dacă această capacitate nu există sau nu va funcționa așa cum trebuie, ne putem aștepta în mod sigur la uneșec al guvernării Cioloș. Chiar dacă Primul Ministru se va dovedi a fi cel mai bun câine de la „atelaj”, dacă nu va fi ajutat de echipă, se va alege praful de acest Guvern. O analiză realistă a viitoarei guvernări, ar putea foarte ușor să ducă la concluzia că misiunea lui Dacian Cioloș ar putea fi considerată sinucigașă. Spre deosebire de Victor Ponta, el nu are dreptul să greșească și nici chiar să exagereze. Singurul calificativ al acestui Guvern este acel de performant.

În această situație, la sfârșitul mandatului, se va spune: “De astfel de guverne avem nevoie!” Reciproca ar fi dezastruoasă! Pentru că în acest caz, se va spune: “Tehnocrații sunt mai răi decât politicienii!” Și gata! Case closed!

Eșecul Guvernului Cioloș va fi o rușine națională și îi va ridica pe culmi nebănuite pe politicieni și chiar pe foștii lideri ancestrali ai acestora. În cazul unui eșec, societatea civilă va fi nevoită să plece capul și să privească în țărâna neputinței! Pentru că, nu-i așa, ea a fost aceea care a impus din stradă, un Guvern de tehnocrați, care s-a dovedit a fi ineficient! Pe umerii lui Dacian Cioloș apasă o responsabilitate uriașă! Prin el, societatea civilă va renaște sau va muri, ceea ce va atrage revigorarea sau decăderea democrației! Urmează întrebarea esențială: este capabil Dacian Cioloș și Guvernul pe care îl conduce, de performanță, sau nu? Teoretic, răspunsul este afirmativ, doar însoțit de eternul DACĂ. Succesul va exista doar dacă:
Dacian Cioloș va avea spirit de vizionar și va dovedi predictibilitatea necesară pentru a face față provocărilor de natură economică, care vor apărea în cursul anului viitor;
Dacă banul public va fi direcționat în mod echitabil și eficient în cadrul bugetului anual;
Dacă va fi evitată risipirea banului public, într-un an electoral extrem de presant, cu solicitări ascunse din toate direcțiile;
Dacă la Guvern se va lucra în echipă cu seriozitate, bună-credință și aceiași seriozitate din partea tuturor membrilor Guvernului;
Dacă Primul Ministru nu își va pleca urechea la spusele lui Klaus Iohannis, decât foarte rar, chiar dacă aceste spuse vor fi însoțite de un zâmbet mieros, cu gura până la urechi;
Dacă Dacian Cioloș va ști să aplice cu istețime și promptitudine arta compromisului în realația cu Parlamentul României. Mai precis, dacă va ști să împace “capra cu varza”;
Dacă situația internațională va fi favorabilă.

Toate aceste deziderate sunt minimale, la ele adăugându-se sute sau chiar mii de cerințe ale activității cotidiene, de care va trebui să țină cont Dacian Cioloș și echipa lui. Pariul lui Klaus Iohannis pe reușita acestui Guvern nu este un pariu normal. El pare a fi mai mult o nebunie, asociată la un demers fără șanse reale de reușită.

Unul dintre proverbele antichității, spune însă: “Puțină nebunie biruie înțelepciunea și slava!” Nebunia, privită ca o atitudine pozitivă, ar însemna pentru membrii echipei guvernamentale un comportament de lei flămânzi, care aleargă printre ierburile înalte ale Savanei, pentru a-și căuta și ucide “prada”- a se citi provocările negative și adversarii politici! Ar mai însemna catoți din echipă să fie sclipitori de isteți și nemaivăzut de curajoși!

Toate aceste deziderate împlinite, ar însemna în final performanță și confirmare. Chiar dacă la finele lui 2016 vor veni din nou politicienii la guvernare, mulți ani de aici înainte, aceștia nu vor fi apreciați, datorită ștachetei urcate sus, la înălțimea succesului, de către tehnocrați. Etalonul de bază va rămâne acela al unei guvernări de “tip Cioloș”. Este posibil ca în aceste condiții, clasa politică să se înece în propiul mâl al neputinței, pentru că societatea civilă va păstra drept ideal guvernarea fără cusur a tehnocraților.

Deocamdată nimeni nu poate anticipa dacă la sfârșitul mandatului, Dacian Cioloș va fi adus în Piața Universității, în ovațiile mulțimii, ”sub scut”, sau în huiduielile mulțimii , ”pe scut.”

Corupţia internaţionalizată

http://neacsum.blogspot.ro/2015/11/coruptia-internationalizata.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed:+MarinNeacsu+(MARIN+NEACSU)

Cine a întreţinut corupţia în România?
Amicul Hari Bucur Marcu, pe care sunt nevoit să îl citez a nu ştiu câta oară, a scris un articol vizavi de corupţia din România şi spunea printre altele că una din cauzele pentru care aceasta nu este eradicată este faptul că aceasta este instituţionalizată aducând şi argumente, e drept, de principiu, pentru că el este prea finuţ pentru a se apleca mai adânc în mizeria unei societăţi despre care încă mai crede că poate să se redreseze. Ceea ce spune domnia sa este corect, dar eu cred că incomplet.
Este incomplet pentru că, totuşi, să nu uităm că România, din 89 încoace şi-a manifestat intenţia de a se integra în comunitatea Europeană, de a se rupe de vechiul sistem “ticăloşit” care a adus numai rău poporului, şi s-a orientat spre noi structuri economico-financiare şi politico-militare. Din 2004 România este ţară membră NATO, din 2007 este ţară cu drepturi depline a UE şi se supune nu doar principiilor economice şi politice comune ale respectivelor structuri ci şi legilor acestora. De 25 de ani fiecare regim sau guvern luptă cu “sistemul ticăloşit” şi “greaua moştenire” lăsându-e însă nu doar aşa cum le-au găsit ci mult mai puternice sub ochii înlăcrimaţi ai organismelor internaţionale care acoperă acelaşi ţambal.
Sunt deci 10, respectiv 8 ani de când în România legile, direcţiile de dezvoltare, sunt nu doar recomandate ci impuse de cei cărora lumea le spune Licurici, asta fără să mai socotesc condiţiile impuse pentru aderare. Şi ca tacâmul să fie complet, nu doar legile, condiţiile de împrumut, “privatizările” şi planificarea politicilor sunt dictate. Chiar şi şefii unor structuri, cum ar fi preşedintele, primul ministru, şeful DNA, procurorul şef, sunt “recomandaţi” de aceiaşi licurici şi orice încercare de a-i schimba, oricât de democratic ar fi, este taxată dur prin vizite, declaraţii, ameninţări mai mult sau mai puţin voalate, prin chemări la ambasade, sau intervenţii ale unor departamente care ar face mai bine să îşi vadă de statul lor.
Nu se poate sau nu se doreşte?
Ei bine, dacă după 25 de ani de stat sub supraveghere, control, îndrumare, monitorizare, infringement, penalizare, în final conducere, în România corupţia este în floare, este nu numai generalizată ci chiar instituţionalizată, cum spunea amicul Hari, se pune întrebarea logică şi de neevitat, CE AU FĂCUT ACESTE STRUCTURI, ALIANŢE, ORGANISME CARE NU NE DAU VOIE NICI MĂCAR SĂ NE STABILIM POLITICA FISCALĂ, NICI SĂ NE ALEGEM CONDUCĂTORII CUM VREM NOI, TIMP DE ATÂŢIA ANI ŞI DE CE ÎNCĂ NE PLÂNFGEM ŞI SE PLÂNG ŞI EI CĂ AVEM CORUPŢIE? Pot exista 3 variante de răspuns:
1. Nu au fost capabile nici să depisteze nici să schimbe capul răutăţilor, persoana, organul sau instituţia care conduce acest sistem mafiot corupt în România deci practic toate aceste organism internaţionale sunt incapabile;
2. Nu se poate face nimic în această direcţie, sau ei nu pot face nimic, şi atunci ar trebui să se dea la o parte si să spună : “Ne-aţi învins rodionilor, nu putem, lupta cu corupţia voastră, ia luaţi voi doi ani pauză, rezolvaţi-vă problemele, noi nu mai pompăm bani în sistemul vostru, pentru că ajung tot la corupţi şi practic în felul ăsta o încurajăm fără să vrem După ce v-aţi decis ce vreţi şi aţi scăpat de corupţi, discutăm.“ 
3. Nu au dorit şi nici urmărit ca sistemul să fie schimbat fie pentru că nu îi interesează, fie pentru că le convine, fie pentru că … această corupţie este nu doar dorită,  ci chiar întreţinută de ei.
Dacă cineva vede şi o altă variantă, să o semnaleze. În oricare din situaţii, UE, FMI, NATO, partenerii de toate culorile şi gradele, „au dat greş” în România, fie că România nu este guvernabilă şi controlabilă, fie că este prea controlată şi prea condusă din afară, dar pe o direcţie greşită.
Direcţiile de “interes” strategic
Eu personal nu pot crede că dacă ar fi dorit sau dacă ar dori, aceste foruri internaţionale nu ar fi putut pune capăt instituţionalizării corupţiei. Nu mă aşteptam să umble până la nivel de poliţist de stradă, asistent de spital sau lucrător în administraţie, dar măcar la nivel de stat, structuri naţionale, nu s-a schimbat nimic, decât eventual un corupt cu alt corupt şi asta în condiţiile în care madam Nulland, sau Hillary Clinton, sau nu ştiu care secretar sau paznic de la Departamentul de Stat sau Ambasada SUA se dădeau de ceasul morţii când voiam să schimbăm un preşedinte corupt până în măduva oaselor şi plângeau că statul de drept este ameninţat. Doamna Kovesi a fost susţinută, propusă, impusă, lăudată, mai ceva ca gâsca cu ouă de aur şi cu toate astea tot ce vedem la ea şi al său departament este doar un război dictat politic nu împotriva corupţiei ca fenomen ci împotriva corupţilor incomozi. Toată lumea ştie asta, inclusiv marile organisme internaţionale, că doar ambasadele ştiu mult mai multe decât ştie românul de rând, ele sunt cele care în fapt intermediază nu doar afacerile politice ci şi pe cele financiare. Iată ce declara imediat după investire, domnul ambasador al Statelor Unite la Bucureşti : “Ca ambasador, ţelul meu e să consolidez parteneriatul nostru pentru securitate şi să sprijin respectarea statului de drept şi lupta dumneavoastră contra corupţiei. Voi lucra să extind comerţul bilateral şi investiţiile și să întăresc relațiile dintre poporul american şi poporul român.” După câte se poate observa, interesul partenerului strategic în România, nu de ieri,  ci de la începuturile colaborării sunt respectarea statului de drept, lupta anticorupţie şi extinderea investiţiilor în România. Asta a făcut şi Gitenstein şi toţi cei care au ţinut locul pe la acea ambasadă şi la altele ca ea, de 25 de ani încoace. Chestia cu relaţiile dintre popoare, să o spună domnul ambasador atunci când poporul român o să poată să intre în SUA aşa cum poporul american intră în România, adică fără vize, dar în bocanci, călare pe tancuri. Apropo de tancuri, mă întreb oare marele NATO cel care se dă de ceasul morţii că flancul estic al alianţei este rupt în cur,  nu a văzut în 25 de ani că România nu mai are avioane, nu mai are tancuri, nu mai are nici cartuşe de manevră să îşi îngroape morţii, dar are generali de tinichea cât tot flancul vestic al NATO? Părerea mea este nu doar că a văzut, ci chiar a şi dorit asta, ca să poată să spună: „nici o problemă, ce nu aveţi voi vă dăm noi, la mâna a doua – a treia, că sunteţi săraci şi nu vă puteţi permite noi, dar voi daţi-ne în schimb sângele, pământul şi resursele”. Asta înseamnă parteneriat şi sprijin strategic.
Această politică se aplică de mult şi totuşi uite că marele partener nu a fost în stare să distrugă corupţia aşa cum nu reuşeşte să distrugă reţelele teroriste de mai bine de 15 ani deşi posedă cea mai mare armată din lume cele mai sofisticate forţe şi mijloace. De ce? Răspunsul este unul singur: NU ÎŞI POT DISTRUGE PROPRIILE CREAŢII pentru că şi reţelele teroriste Al Qaeda, sau ISIS şi corupţia la niven înalt sunt creaţia celor care declară că luptă împotriva lor.
La trecutul mare, mare viitor
Corupţia în România nu a fost inventată de români, ei doar au aplicat ce i-au învăţat cei care i-au condus de sute de ani, pentru că o ţară nu se poate conduce şi controla decât prin dezbinare şi corupţie.Unul din motivele pentru care a fost asasinat Ceauşescu este şi faptul că nu mai putea fi controlat din afară de absolut nici un sistem, nici cel comunist, nici cel capitalist. România tindea să devină o ţară care nu mai putea fi … manipulată pentru că îşi dezvoltase propriile legături şi îşi stabilea propria politică fără a mai putea fi constrânsă nici financiar nici politic şi asta nu convenea. Slavă Domnului, a intervenit “revolta populară” şi “poporul” a ales altă cale, cea a “democraţiei”. Acuma românul are dreptul să fure -dacă mai are ce, dacă mai găseşte ceva de furat pentru că STATUL fură tot prin instituţiile sale – să se plimbe, dacă are cu ce, să strige şi să protesteze -dacă o face organizat prin sindicatele conduse de partide – să vadă magazinele pline, să se căsătorească cu cine vor ei, chiar şi cu persoanele non-umane dacă nu îi mai vor cele umane, să voteze orice partid sau politician vor, că oricum o fac tot degeaba, să îşi dezvolte mici afaceri de familie care să le înghită bruma de bani şi să îi facă datori vânduţi la stat, să cumpere legume tratate genetic din ţări care altă dată le cumpărau sănătoase din România, să facă împrumuturi cu dobânzi grele care până la urmă îi vor lăsa pe drumuri şi chiar şi să fie invadaţi, la ordin, de terorişti numiţi eufemistic refugiaţi.
Nimic din toate astea nu ar fi fost posibil fără sprijinul celor care declară de 25 de ani că ne ajută să luptăm şi vor să scăpăm de corupţie.

Cum au luptat partenerii împotriva corupţiei din România
Domnul Jeffrey Franks a plecat din România, retras după ce a fost depistat cu pantofi găuriţi de atâta dănţuială cu tineretul PDL.
Domnul Gitenstein, fost ambasador american a luptat atât de mult cu corupţii din România încât la sfârşitul mandatului a fost recompensat cu funcţia de şef la Fondul Proprietatea. În Wikipedia scrie că pe vremea când încă era ambasador “Mark Gitenstein a colaborat cu TechSoup România la crearea proiectului Restart România, menit să demonstreze puterea internetului şi a reţelelor de comunicare socială în eforturile de identificare a unor soluţii la probleme legate de dreptate socială, de susţinere a transparenţei instituţiilor publice şi de promovare a eforturilor cetăţenilor de a combate corupţia din România”. Păi mie asta mi se pare un pic de amestec în treburile interne ale statului Român. Dar eforturile sale au fost răsplătite, iar “puterea internetului şi a reţelelor de comunicare socială” la care a lucrat domnul Gitenstein a fost dovedită din plin la ultimele alegeri prezidenţiale. Actualmente domnul Gitenstein este mare şef la Fondul Proprietatea, fond inventat iniţial de politicienii români, pasămite pentru a despăgubi pe cei care au fost deposedaţi de bunuri de către regimul comunist în fapt pentru a crea din banii contribuabilului o sursă de îmbogăţire şi speculaţii bancare pentru aleşii neamului. Acuma acest Fond deţine pachete de acţiuni la toate companiile de stat din sectorul energetic: Petrom- OMV, Hidroelectrica, Transgaz, Romgaz şi Nuclearelectrica, dar şi la Regia Naţională a Sării- SALROM. Practic, Fondul Proprietatea are o capitalizare de peste 45 % din valoare pe afaceri din sectorul energetic. De tot acest sector se ocupă şi Mark Gitenstein la ordinul celor care l-au trimis să ne “fericească” şi astfel aceştia, prin el, se amestecă direct în politica energetică a României. Aşa luptă partenerul strategic împotriva corupţiei,  în timp ce SRI nu vede cine controlează cel mai sensibil domeniu strategic al ţării, cel energetic. Păi cum să vadă domnii de la SRI aşa ceva când chiar numirea lor s-a făcut la sugestia, ca să nu spun ordinul, aceluiaşi partener, iar SRI este practic subordonat serviciilor de informaţii americane, cărora PRIN LEGE, o lege trădătoare, le dau raportul şi le pun la dispoziţie absolut toate informaţiile pe care acestea le cer.
Marile companii americane care au luptat şi luptă şi ele împotriva corupţiei fac eforturi serioase să controleze toate rezervele strategice ale României, ca să nu ajungă pe mâna “românilor corupţi”. Bechtel, RMGC, Exxon, Chevron, şi alte companii au adus prejudicii mari statului român prin contracte păguboase pentru acesta, contracte realizate prin şpagă, corupţie, mită, la nivel înalt. Acest gen de afaceri vrea şi noul ambasador acuma să prospere în România. Şi ca să nu creadă cineva că acest modus operandi este specific României pentru că sunt românii corupţi, amintesc interesele familiei Cheney în Ucraina unde tatăl susţinea intervenţia militară şi schimbarea regimului pentru ca fiul să poată prospera cu firma la care era jurist.
Despre RMGC nu mai are rost să mai pomenesc, cazul este cunoscut, dar degeaba.
Să nu uităm de Wesley Clark, cel care a pendulat între Băsescu şi Ponta pentru a-şi promova şi sprijini interesele în domeniul energetic şi în România, nu numai în Kosovo şi Albania unde a reuşit ca prin activităţile firmei Bankers Petroleum să evacueze un sat din cauza gazelor de şist, aşa cum era să se întâmple şi la Izvoarele cu altă firmă, austriacă, dar autorităţile române au dat vina pe cutremure naturale, nu pe exploatarea prin fracturarea hidraulică pentru că, nu e aşa, şpaga era internaţionalizată.
Cele mai recente cazuri, cele cu Microsoft,  EAADS sau Wolfswagen  nu sunt decât dovada faptului  că nu românii deţin manopolul asupra corupţiei, ea este un „bun internaţional” iar cei care se pretind că nu cunosc fenomenul  o practtică la nivel global.
Deci prietene Hari Bucur Marcu, marea corupţie instituţionalizată nu s-ar fi dezvoltat fără ajutor din afară, prin lobby al oficialilor celor care pretind că ne ajută să luptăm împotriva corupţiei, dar care de fapt profită de ea, o susţin şi o exploatează la maxim în propriul lor interes.
Cine de cine are nevoie?
Chiar şi marile organizaţii financiare, sau bănci modiale întreţin această corupţie pentru că ei ştiu ce se întâmplă în fapt cu banii împrumutaţi României dar se fac că nu văd până nu se toacă banii şi e nevoie de un alt împrumut. Aunci constată şi ei că “vechiul guvern” a folosit şi păpat împrumutul în alte scopuri decât condiţiile de împrumut, ne “amendează” pentru deturnare de fonduri ne pun să dăm banii înapoi şi apoi îi dau înapoi în condiţii şi mai umilitaore şi mai greu de suportat sau de rambursat şi uite aşa România va ajunge de vânzare sau incapacitate de plată sau “privatizată” de la ăl cu ţâţa-n gură pân’ la ăl cu barbă sură. Păi cine ar avea interes să prospere o ţară plină de resurse când ei abia au reuşit să îl dea jos pe Ceauşescu şi să aducă România la stadiul de moluscă? România este mult mai de folos aşa-zişilor paznici ai democraţiei şi investitori sau cum s-or mai autodenumi, aşa cum este acuma, coruptă cu regimuri şi guverne care se schimbă la conducere şi trage fiecare cât poate să se îmbogăţească făcându-şi dosare şi băgându-se la puşcărie câte puţin, cât să creadă prostul de român că DNA salvează România. Nu, nici americanii, nici preşedintele, nici tehnocraţii, nici NATO, nici UE, nici FMI, nu vor opri corupţia în România, pentru că ei trăiesc şi prosperă datorită ei. Dacă toate ţările care fac împrumuturi la FMI ar reuşi să se pună pe picioare prin primul împrumut, ar rambursa banii şi nu ar mai avea nevoie de alt împrumut, cu ce s-ar mai plări salariile bancherilor şi vacanţele şi palatele şi curvele de lux, şi maşinile şi toate cheltuielile de sute de mii de Euro?
Românii aşteaptă degeaba ajutor extern pentru a se redresa, cei din afară nu au absolut nici un interes să ne repunem pe picioare pentru că atunci noi nu vom mai avea nevoie de ei, s-ar putea să ne întrebăm ce caută atâtea corporaţii care ne otrăvesc pămânul în căutare de aur gaze şi petrol. Românul trebuie ţinut cu ochii şi urechile pe corupţii din PSD, PNL, sau mai ştiu eu ce judecător corupt, pentru a nu vedea MAREA CORUPŢIE INTERNŢIONALIZATĂ. Dar ce să mai ceri unei naţii care nici când îi mor copii nu poate să îi pedepsească pe cei vinovaţi şi se mulţumeşte cu explicaţii de doi bani, şi tehnocraţi de carton care nu sunt în stare nici să spună cu ce instituţii vor lupta împotriva corupţiei?
Corupţia instituţionalizată prietene Hari, este întreţinută de prostia, lenea, inconştienţa şi miserupismul românilor dar dirijată de jocurile celor din afară care nu au nici un interes dar absolut nici unul,  ca noi să prosperăm, pentru că dacă noi am prospera, am ajunge din nou să nu mai avem nevoie de ei. Ei au nevoie de corupţia noastră ca să ne poată stăpâni. Noi dacă ne-am vedea de muncă cu seriozitate şi de adevăratul interes naţional, nu cel invocat de veselarul Oprea, nu am avea nevoie de nimeni, nici de împrumuturi nici de tehnocraţi nici de cimitire plutitoare sau zburătoare,  pentru că dacă nu era Berceanu,  acuma aveam propriul avion mai performant decât F16, DAR CÂND ALŢII DIN AFARĂ CONDUC ŢARA,  ESTE NORMAL SĂ ÎNFLOREASCĂ CORUPŢIA ÎNĂUNTRU.

http://www.realitatea.net/dosar-de-politician-mark-gitenstein-cel-mai-puternic-politician-al-romaniei_1191557.html
http://www.enational.ro/recomandari/compania-bechtel-suspectata-de-mita-in-cazul-autostrazii-transilvania-456276.html/
http://www.autostrada-transilvania.ro/articole/bza/art52.htm
http://www.in-cuiul-catarii.info/2013/09/28/rosia-montana-ce-nu-ne-spun-televiziunile-concluzii-2-5199
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12713168-victor-ponta-avea-consilier-probleme-strategice-securitate-generalul-american-wesley-clark.htm
http://pandoras.realitatea.net/politica-societate/il-mai-stiti-pe-wesley-clark-consilierul-lui-victor-ponta-firma-din-al-carui-board-de-directori-face-parte-a-pus-pe-fuga-un-sat-albanez-34727.html
http://www.napocanews.ro/2012/07/generalul-om-de-afaceri-mercenar-wesley-clark-la-curtea-premierului-victor-ponta.html
http://www.flagrantct.ro/ministrul-transporturilor-%E2%80%93-radu-berceanu-a-intrat-in-vizorul-sri/

Corupţia internaţionalizată

Guvernul Cioloș, o ciornă interesantă și periculoasă

http://www.cotidianul.ro/guvernul-ciolos-o-ciorna-interesanta-si-periculoasa-271451/

Ce să zic? E surprinzător, ca să nu zic șocant! Avem o propunere de guvern cu cel mai mare număr de doamne din câte ne-au fost propuse în acești 26 de ani. Avem un posibil premier cu cele mai bune relații la Bruxelles, dar și cu cele mai puține declarații publice.

Omul chiar nu are înclinații spre vorbărie și actorie în fața camerelor de luat vederi. Avem și un vicepremier care să joace rolul purtătorului de cuvânt, Vasile Dâncu. Și avem un ministru al Justiției care are habar de justiție doar în măsura în care primește ordinele potrivite. Avem un ministru al sportului care sigur va proba habar de ceea ce va conduce, fără să știm deocamdată dacă va primi și fondurile de care are nevoie sportul românesc. Mihnea Motoc la Apărare ar putea fi o soluție, deși s-ar fi potrivit mult mai bine la Externe. Despre Lazăr Comănescu nu îmi permit să zic nimic. Și cam atît.

Despre ceilalți, nu prea știm mare lucru. Pot fi excepționali. N-au fost figuri publice și nu putem scrie că au sau nu legături directe cu partidele, dacă au acoperire la SRI sau la alte servicii și nici dacă sunt figurile salvatoare și eficiente pentru Dacian Cioloș. Dacă acest guvern ar fi unul definitiv și ales pentru patru ani, el ar marca o revoluție. Ar marca sfârșitul generației politicianului șobolan. Ar fi un semn că vechea lume politică a capotat spectaculos în fața unei noi generații de tehnicieni. Or, această echipă nu rămâne decât un an. Și în măsura în care planurile lui Klaus Iohannis și ale SRI de a contura un proiect de durată mai lungă s-ar putea să spunem că actuala formulă este doar unui exercițiu, o probă, un test pentru cei care vor fi membri în guvernul următor, instalat de parlamentul ales în 2016. Susținut de cine? Acum nu este vremea să vă grăbiți prea tare și să dăm în vileag tot ce se coace în bucătăria politicii românești.

Ce mă miră? Că Vasile Dâncu este tehnocrat! În ce fel? A făcut nenumărate sondaje, unele mai bune, altele mai neinspirate, drese din condei, între care două istorice. Unul în Moldova în care a dat un rezultat de clasa a patra, cu vreo 12 procente distanță de rezultat, și unul în România, în 2014, la comanda SRI (unde Vasile Dâncu este profesor universitar dr. la Academia Națională de Informații). Sondajul său legat de profilul viitorului președinte al României merită cercetat mai atent.

Rezultatele cercetării se suprapuneau aproape perfect peste portretul lui Klaus Iohannis. Cum s-a întâmplat că de la o cercetare științifică (despre care am scris în Cotidianul.ro la vremea respectivă) și de la un portret obținut prin sondaj pentru SRI s-a ajuns la un câștigător de alegeri care să se numească Iohannis nu mă întrebați pe mine. Cert este că acest sondaj al lui Dâncu a ieșit și acum își trădează importanța. Or, el poate fi considerat un bun eseist, un excelent vorbitor, un bun jucător în grupul de afaceri, interese și golănii de la Cluj, construit în jurul lui Ioan Rus. Dar și un catastrofal manager. Vasile Dâncu a făcut și el un soi de afacere cu Arpad Paszkany, adică posturile de televiziune Look TV și Transilvania Live, devenită înainte de a-și da obștescul sfârșit un soi de Transilavania Sleeping tv, o instituție media atât de inodoră și incoloră încât a dat faliment fără să fie regretată nici de cei care au finanțat-o. Deci Vasile Dâncu, plăcut la tv, bun de întors pe dos chiar și lucrurile care n-au două fețe, este un zero admirabil în materie de management. Or, tehnocrația si tehnocratul presupun tocmai contrariul.

Legăturile lui Vasile Dâncu cu PSD-ul chiar fără acte ar putea fi socotite mai strânse decât cele ale unui președinte de organizație județeană PSD cu însuși partidul din care face parte. Deci Dâncu este apolitic doar în materie de hârtii. În rest, după prăbușirea prin aresturi și penitenciare a generației PSD care l-a însoțit pe Ion Iliescu, este chiar unul din motoarele de bază ale PSD-ului ajuns azi ca la hocus-pocus la mare încurcătură. Liviu Dragnea, perdantul principal al schimbării de guvern din România, se poate lăuda că are și el un agațament cât un ciot în guvernul Cioloș, guvern care va privi cu spatele la ultima desfășurare a procesului său rezultat din manevrele din Referendumul 2012.

Să zicem că legăturile omului cu bucătăria în care mănâncă nu sunt așa importante. Experiența lui Vasile Dâncu în Dezvoltare Regională este problema. Ea arată exact cât a Cristinei Guseth în Justiție. Doamna a comentat pe seama justiției, iar Dâncu se poate lăuda că a luat la ”dezvoltarea” picior prin mai toate regiunile țării. Atât! În rest, ce Dezvoltare și ce Justiție? Amândoi ilustrează mai degrabă noțiunea de neprofesionalism politicos și activ decât cea de pricepere dovedită. Într-un fel, propunerea lor la Dezvoltare și Justiție ar fi similară cu numirea acelorași la Sport și la Sănătate. Punct.

Cristina Guseth, director etern la Freedom House România, un soi de crac local al Freedom House de care americanii trebuie să fi uitat de cel puțin un deceniu, nu merită comentată prea mult. Doamna aceasta agitată și destul de înțepată declara României Libere că Justiţia ”se poate redresa cu ajutorul modelelor personale”. Na-ți-o frântă că ți-am dres-o! Exact pentru redresare, Justiția română este chemată să ia modelul Cristinei Guseth, urmând ca în cel mai scurt timp să devină și ea cel mai sforar și băsit teritoriu al societății. Dacă Monica Macovei ar fi fost propusă pe același post am fi fost într-o situație similară sau chiar nițel mai bună.

Un ultim exemplu. La Sănătate a fost propus Andrei Baciu. Știți ce înseamnă asta? În nici un caz profesionalism, ci sforăreală grosolană. Fie Dacian Cioloș nu este sănătos, fie este aerian și în spatele său liberalii se joacă de-a scrisul în țărână?! Cea mai nevinovată propunere a lui Cioloș, acest Andrei Baciu, trădează și cea mai cumplită neseriozitate. După cursa arșilor și răniților prin spitalele României și ale Europei, Iohannis și Cioloș propun la Sănătate un june absolvent de medicină care a terminat facultatea în 2011 și a plecat la o rezidență la Rouen, în domeniul chirurgiei vasculare. Se zice că n-ar fi încheiat-o pentru că junele medic neterminat ar fi sărit în zona afacerilor private, ocupându-se de introducerea pe piață a unui aparat (ECMO, un soi de plămân artificial) în dotarea spitalelor din România în care funcționa deja de o vreme. Junele nostru s-a lansat cică prin intermediul unei asociații, un soi de paravan amărât conceput pe post de vehicul de promovare a lui Cristian Bușoi. Deci SOS – Drepturile Pacienților sau cum Dumnezeu s-o fi numind asociația nu ni l-a arătat niciodată pe Adrian Baciu la față, ci pe bietul Cristian Bușoi, atât de invizibil și de nesemnificativ și el încât pentru a fi văzut a fost spânzurat de inițialele unei asociații și cărat în spate la mai toate emisiunile de la Antena 3. Așadar Dacian Cioloș sacrifică numirea unui ministru la Sănătate pentru ambițiile politice ale lui moșmondel Bușoi. Sau pentru contribuțiile sale la alegerea lui Iohannis sau pentru mândria SRI de a avea un studinte într-un guvern de fantome.

Mulțumesc frumos! Mie îmi ajunge această rețetă și nu o mai degust până la capăt!

PS: Cu susținerea PSD-ului la trecerea Guvernului Cioloș s-ar putea să treacă și condamnarea lui Liviu Dragnea.

Avatarurile „societăţii civile” – 70 de ani de istorie uitată

http://www.in-cuiul-catarii.info/2015/11/08/avatarurile-societatii-civile-70-de-ani-de-istorie-uitata-10068

Iohannis in blana de oaie

Istoria uitată a vocii poporului
După 23 August 44, după preluarea puterii de către comunişti cu largul sprijin al celui care îşi spunea atunci şi se crede şi acum regele României, a apărut pe piaţa propagandistică sintagma „clasa muncitoare” care reprezenta forţa supremă în stat devenind partid. Se spunea pe atunci că această clasă muncitoare deşii atee şi degrabă depărtare de biserică, merge în Rai. Doamne ce ironie. Apoi sintagma a suferit nuanţări şi primeniri trecând prin „muncitori de la oraşe şi sate” până la „poporul suveran”.
Pe timpul recent interzisului Ceauşescu, prin anii 70, un nene scriitor de piese de teatru, foarte apreciat la vremurile respective a scris o piesă de teatru intitulată „Opinia Publică”. Piesa a fost foarte gustată de „poporul suveran” care s-a identificat imediat cu personajul, dar mai ales de clasa politică a vremii, pentru că sintagma respectivă crea impresia fraierului de rând că El, oricare dintre Ei, poate avea forţa şi dreptul să schimbe răul din interiorul sistemului şi astfel eventualele proteste împotriva sistemului erau înlocuite cu replica ”ştii cine sunt eu? Eu sunt Opinia Publică”, replică la care mărul putred trebuia să cadă din pom. Doamne ce bucurie pe cei care au văzut piesa, ieşeau de la teatru privind mândri pe lângă ei ca şi când fiecare avea la şold sabia lui Zorro sau a lui Stefan cel Mare dacă nu chiar a lui Alexandru Macedon, fiecare se vedea în rolul justiţiarului şi credea că orice zboară se mănâncă. Şi au mâncat, au înghiţit multe cu iluzia puterii „opiniei publice”.
Că nu a fost aşa, că era totul o iluzie, o dovedeşte faptul că au trebuit să treacă 22 de ani până să se vadă o încercare a „Opiniei Publice” de a schimba ceva. Numai că atunci deja sintagma era depăşită, aceasta fusese înlocuită cu una mai generoasă numită „oameni de bună credinţă”. Aceştia vrând-nevrând au dus la prăbuşirea unui sistem -teoretic bine înţeles- cu un altul format din aceiaşi oameni dar vopsiţi. Denumirile s-au schimbat, dar au rămas oamenii şi obiceiurile care s-au acutizat amplificându-se până la insuportabil.
Prin anii 90, opinia publică, „oamenii de bine” au ieşit din nou pe străzi, crezând că pot schimba drumul istoriei, dar au fost imediat „înlocuiţi” de „cetăţeni de nădejde” chemaţi să lupte împotriva lor. Atunci s-au bătut două „opinii publice” în timp ce sistemul veghea. Şi dă-i şi luptă, şi luptă şi dă-i, care cu vorba, care cu lămpaşu, ultimii veniţi însă au fost „bine primiţi” şi sistemul a ieşit victorios. Printre ei, au fost şi mascaţi , dar curaţi, cu costume de miner „Armani”, mirosind a parfum „Libertăţii 14”, oamenii de încredere ai tuturor regimurilor,adevăraţii „oameni de bine” cu state vechi de servicii în impunerea legii.
Astfel, cârtiţele au crezut că ei reprezintă adevărata „opinie publică” şi în 99 au îndrăznit să vină nechemaţi dar de data asta ei luptau împotriva celor care îi chemaseră cu 9 ani mai înainte. Deşi aveau dreptate, fosta „opinie publică” cea care a simţit furia lor la precedentele mişcări, nu le-a sărit în ajutor,  breşa fusese făcută între ei aşa că a fost rândul minerilor să muşte pământul iar alţii chiar să îl îngraşe. Sistemul a câştigat şi de data asta.
În 2012 opinia publică a reapărut în acelaşi loc în care în 89 alţii fuseseră seceraţi de gloanţe iar în 90 de mineri. Nu se învăţase minte. După câteva zile de oase rupte, gaze lacrimogene, spinări tăbăcite şi dosare la poliţie, Opinia Publică numită acum protestatari, a primit satisfacţie, una morală, au reuşit să schimbe nişte hoţi cu alţi hoţi, ca denumire, că de fapt erau tot cei dinainte şi din 89, dar cu alte haine. Furturile rămân,hoţii se rotesc.
Au trecut câţiva ani şi oamenii aproape uitaseră de „forţa” lor dar uite că au reapărut, cineva a reaprins „flacăra speranţei” care le-a ars şi la propriu şi la figurat pielea, dar acum nu se mai numesc nici opinie publică, nici oameni de bine, nici cetăţeni de nădejde, au avansat la gradul de „societate civilă”. Idealurile unora dintre ei, în fapt aceiaşi prostiţi de dinainte de 89, înaintaţi în vârstă dar cu memoria scurtă, cărora li s-au adăugat alţii mai tineri deci cu o scuză rezonabilă, fără experienţă, sunt să schimbe ceea ce nu au reuşit să schimbe ceilalţi sau ei până acum. Se pare că românii au o vocaţie pentru lupta în zadar, pentru că de câteva zile au apărut iar „baricade” idealuri, vise, doleanţe, sloganuri, bannere, scandări revoluţionare, pieţe aglomerate care vor şine cât orice minune românească şi cu acelaşi rezultat. Ceea ce vor ei din păcate nu se poate. Nu poţi schimba din exterior ordinea „ interioară”. Şi totuşi ceva nou a apărut. Pe lângă băieţii de pe libertăţii, sau la indicaţiile lor, a sărit „în ajutorul” opiniei publice, un personal care până atunci, instituţional fusese mereu împotriva lor.
Punct ochit, punct lovit
Pretinzând că le împărtăşeşte idealurile deşi de un an de zile de când se află în fruntea ţării nu a făcut nimic în afară de plimbări de curtoazie, omul din capul trebii, văzând că lucrurile se complică şi există riscul să fie luat de val, îi laudă pe cei din „societatea civilă” pentru „prestaţia lor” şi îi convoacă la palat. Mişcarea, pe cât de parşivă, pe atât de periculoasă, îi păcăleşte pe unii. Dându-le un termen imposibil de realizat pentru a se „delega” şi a stabili ce vor, domnul preşedinte, Cotroceanul, Bufniţa veşnică, cea care rămâne acolo indiferent ce nume poartă, a reuşit să atingă momentan şi aparent mai multe obiective:
1. A creat impresia „pieţarilor” dar şi lumii externe că e alături de cetăţeni şi le sprijină şi împărtăşeşte” idealurile;
2. A selectat cu de la sine putere pe baza unor criterii numai de el cunoscute pe cei care să vină să vorbească cu el, cei mai mulţi dintre ei parfumaţi cu „Libertăţii 14”, impunând astfel liderii şi oamenii cu care să vorbească. La fel a făcut şi Oprea când a pus în discuţie proiectul Legii Pensiilor Militare, invitând la sediul de pe Libertăţii 14 doar pe cei care i se supuneau şi îi făceau jocul;
3. A creat dihonie şi disensiuni între cei pe care i-a chemat şi cei care nu fac obiectul interesului său, lucru ce va duce la fricţiuni între protestanţi, proteste la proteste, violenţe, provocări, având drept urmare intervenţia jandarmilor. El va fi acoperit în faţa „opiniei publice internaţionale” arătând că a dorit să discute cu „strada” a discutat cu „reprezentanţii ei”, dar o parte dintre ei, pe care îi va numi şi el ca şi predecesorii lui vagabonzi, turbulenţi, drogaţi, satanişti, golani, anarhişti, au vrut să creeze haos şi au pus în pericol statul de drept. Clişeu clasic;
4. A „ instituţionalizat” mişcarea, nu doar confiscând-o ci chiar subordonând-o, nu numai mascat prin infiltrarea acoperiţilor din servicii şi informatorilor stradali printre demonstranţi, ci şi oficial, prin chemarea în regim de urgenţă a „reprezentanţilor ei” la „negocieri, o capcană sau un joc la care cei care au fost „selectaţi” au intrat cu voie sau fără voie”;
5. A pus capăt caracterului spontan al protestelor, caracter care ar fi dat dreptul participanţilor, adevăraţilor protestatari să stea acolo până îşi văd cererile admise, sau să revină oricând, fără să fie cineva învinuit că nu a cerut aprobarea organizării de proteste sau că a încălcat legea dialogului social. Din acest moment, „STRADA” are o conducere, chiar şi doar”morală” ca să nu îi spun vândută, are reprezentanţi, are oameni cu care preşedintele şi sistemul poate dialoga şi stabili reguli, bineînţeles impuse de sistem. De acum încolo, aceşti „reprezentanţi” pot oricând semna „înţelegeri” cu instituţiile statului, pot fi oricând traşi la răspundere pentru orice violenţe, dar mai ales pot declara protestele încheiate, iar cei care vor rămâne şi vor continua vor fi declaraţi destabilizatori, provocatori, golani, drogaţi, anarhişti, satanişti. Bineînţeles vor fi folosiţi câţiva „sistemici” care înainte erau terorişti, apoi mineri, sau „golani”, care acum vor juca acelaşi rol provocând acte reprobabile, deturnând acţiunea curată şi dând astfel ocazia jandarmilor să pună ordine în ţară şi să redea piaţa „circuitului public”. Culmea este că cei care au vândut sau confiscat mişcarea vor fi „consideraţi” reprezentanţii ei, iar protestatarii adevăraţi vor fi consideraţi destabilizatori.

Puterea exemplului personal
Iohannis nici dacă ar vrea nu ar putea să facă ce vor protestatarii dar el nu vrea pentru că asta ar însemna să facă el primul pas. Culmea ironiei dar şi a parşiveniei este că una din cererile protestatarilor este scoaterea din viaţa politică a celor condamnaţi, cercetaţi sau cu dosare penale. Toate bune până aici, dar ironia şi culmea demagogiei este că aceşti reprezentanţi s-au dus să ceară asta unui preşedinte cu dosare, cercetat şi chiar dovedit că şi-a însuşit bunuri necuvenite, deci el ar fi trebuit ca atunci când a citit acest punct să spună:„De acord, dar vă rog să mă scuzaţi, dar tocmai pentru că vă respect cererile, din acest moment nu mai negociaţi cu mine, eu vă respect şi aprob dorinţa aşa că demisionez dând astfel un exemplu clasei politice pe care vreţi să o schimbaţi”.

Numai că domnul Iohannis spune că vrea schimbare, dar de fapt o vrea doar pentru căţei. Cât de orbi sau de proşti să fie acei reprezentanţi, încât  să nu vadă că au negociat securitatea oii cu lupul care s-a angajat că va fi paznic la stâna lor.
Invitaţie la vals
Apropo de aşa zisa venire a preşedintelui în „stradă” are şi asta şpilul ei. Cine va şti când şi unde va merge preşedintele? Bineînţeles serviciile. Cine va mai fi acolo? Ca şi la Cotroceni, cei pe care va vrea să îi vadă preşedintele. Ce vor face? Ce vor serviciile, fie că vor aplauda şi vor arăta lumii ce iubit este domnul Iohannis, fie că vor fi provocări, încercări de a atenta la „imaginea” preşedintelui prin provocatori jucaţi de cei care ştiu ce au de făcut şi astfel „mişcarea” va fi compromisă, se va demonstra că tovarăşul preşedinte a încercat, dar nu a avut cu cine.
Aşa că şi această mişcare are toate şansele să se încheie cu victoria sistemului pentru că iată, prin chemarea la discuţii, spiritul mişcării a fost şi de data asta confiscat, protestele au căpătat „legitimitate” şi statut de „persoană juridică” fapt ce va da sistemului ocazia să o trateze ca atare, să aibă pe cine chema la ordine să aibă pe cine trage la răspundere şi mai ales să aibă pe cine să dea vina dacă lucrurile nu se termină aşa cum vrea el, sistemul. După 70 de ani românul nu a învăţat nimic, cei mai mulţi stau în casă, lăsându-i pe alţii să lupte pentru ei, considerând că 10000 de oameni sunt suficienţi pentru a schimba obiceiurile Clasei Politice. Aşa e românul se mişcă ca un moşneag, dar gândeşte ca un copil. Ar fi fost ideal să fie invers, dar asta e.
Partidul lui Iohannis
Vrând parcă să dovedească că istoria românilor, evoluţia lor este o spirală care trece prin puncte şi şabloane fixe la diferite perioade, domnul Iohannis a propus reprezentanţilor populimii ca dacă vor să schimbe ceva, să se înscrie într-un partid, aşa cum primii reprezentanţi ai poporului muncitor băteau din poartă în poartă să ia vaca, calul şi porcul ţăranului dându-i în schimb carnetul de partid şi pe cel de colectivist.Ce ciudată coincidenţă,  tot „colectivişti ” se numesc şi cei pe care îi vrea acuma Iohannis.  E adevărat acum domnul preşedinte nu mai trimite propagandiştii cu carnetul de partid, nici procurorii cu biblia ca predecesorul său, acum există o altă unealtă mai „satanică” facebookul o armă invizibilă dar foarte penetrantă care îţi ia voinţa şi votul pas cu pas. În ce partid ar trebui să se înscrie „strada” ca să poată fi un partener de dialog credibil? Aici nu poate răspunde decât el. Unii ar fi tentaţi să dea numele celui în care a intrat prin efracţie şi a rămas prin contracţie, dar nu este exclus să îşi dorească un partid al lui, un partid care să se creeze la iniţiativa lui, să îl considere pe el marele guru, un partid cu oameni „curaţi” în care să intre acum poate multe elemente cu adevărat valoroase şi curate pe care însă să îl conducă apoi după ce nu va mai fi preşedinte, sau să fie pentru el ce a fost Băsescu pentru PMP, pentru că este normal ca membrii săi să îi recunoască ascendenţa şi paternitatea. Până la alegerile parlamentare acest partid are reale şanse să crească, să devină cel puţin de valoarea numerică a UNPR dacă nu chiar să surclaseze PNL-ul care trage să moară şi să devină un partid cu pretenţii de a forma majoritatea parlamentară. Populaţia l-ar sprijini pentru că – nu e aşa, acest partid, ca şi partidul comunist pe vremuri- va reprezenta „voinţa poporului” luptând împotriva „burgheziei”corupte. Cu acest partid Iohannis ar câştiga la pas alegerile prezidenţiale viitoare. Nu e aşa că serviciile secrete nu stau degeaba? Nu ale noastre. Apropo cine spunea că consilierii lui Iohannis dorm?

Românii nu au înţeles că puterea „opiniei publice” sau a „societăţii civile”  stă în faptul că nu este o persoana, ci un spirit şi atâta timp câr râmâne un spirit, neidentificat, care nu poate fi chemat la ordin, sistemul nu îl poate băga la arest nici ciomăgi, nici învinui de acţiuni proteste ilegale.